If you could read my mind,you'd be in tears..

Iadul s-a coborât înăuntrul meu.Te caut în toate dâmburile existenţei mele şi mă lovesc de mine,cealaltă persoană. Îmi simt respiraţia sacadată cu fiecare bătaie a inimii..şi mă sufoc de dorul tau cu fiecare cuvânt rostit în grabă.
Te caut în tot întunericul din mine..şi nu găsesc lumina. 
Mă simt pierdută în haosul propriei existenţe iar tu-mi eşti răspuns la orice întrebare.
Sufăr. 
Te caut în toate locurile şi nu te găsesc..te-am pierdut în mulţimea îndoielilor mele..
Plâng.
Îmi doresc ca toate cuvintele să se-ntoarcă pe buzele tale,îmi doresc sa nu citeşti cuvinte rostite de buze străine, să nu miroşi parfumul pielii ei..să nu o cauţi.
Sunt geloasă..sufăr de-o gelozie neîncăpătoare. Dau contur propriilor mele temeri stingându-mă în întuneric..sunt geloasă,obsesiv de geloasă..
Vreau să fii al meu pentru totdeauna..dar ştiu că iadul nu a fost niciodată predestinat îngerilor.
Îmi lipsesti..
Strecor momente transformând nopţi întregi în zile, gândurile-mi sunt curpinse de valuri ..iar eu mă pierd încet în întunericul din mine..
Sunt amorţită în urma plecării tale..mâinile-mi sunt reci şi tremur..
Te iubesc
Cu o iubire ciudată..

A

Amintirea ultimei atingeri mă face să mă simt imună la loviturile timpului.Gonesc prin haosul din mine înfricoşată de ultimul moment dinaintea plecării tale.Mă simt slabă în faţa inevitabilului..
Cunosc bucuria amară şi tristeţea dulce ca fiind una.Dorinta de a te susţine în atingerea succesului şi egoismul de care dau dovadă mă ţin captivă-n propria existenţă mediocră.Aspir la un viitor îmbibat în iubire şi totodata la o privire de ansamblu asupra carierei tale,o materializare a anilor de muncă şi a miilor de aspiratii desenate pe pereţii casei.
E un du-te vino care mă despică,mă risipeşte şi mă macină..

Rămâi,te rog şi apoi pleacă..

Tu

Parfumul dulce al parului tău scurt îmi desfundă toate simturile înfundate.Pielea fină şi atingerea tandră a mâinilor tale mă fac să mă simt iubită...dar iubită într-o siguranţă copleşitoare..

Simt fiecare minut scurs ca o clipă..

Privim nemărginirea,infinitul şi nimicnicia lumii care ne stă-n faţă..

Sufletele noastre dansează împreună desparţite de sute de km..

Şi totuşi..

Asta e cel mai frumos dans pe care l-am onorat vreodată.

Unde să fug de mine când singurul loc în care mă pot ascunde sunt eu?

Viaţa este un amalgam de alegeri asumate,ireversibile sau regretabile prin care,din fericire sau din nefericire,cu totii trecem.

Ne aventurăm în căutarea unui sens pentru propria cursă şi ne şlefuim caracterul cu fiecare gând rostit cu voce tare sau cu buzele încleştate,în minte.

Alunecăm prin noi înşine fără să înţelegem cum funcţionează totul,ne prăbuşim şi simţim dorinţa arzătoare de a cunoaşte normalitatea.

Un lucru e cert: nu suntem nomali şi nu vom fi niciodată însă alegem să ne minţim,să ne păcălim şi să ne ascundem.

Ne conturăm viaţa crezând că ea se defineşte prin timp

dar ne înşelăm gândind că odata cu trecerea timpului

 viaţa ţi se scurge printre degete..ca o clepsidră.

Uităm că părul alb,ridurile,amintirile şi anii lăsaţi în urmă nu înseamnă întotdeauna viaţă.

Nu ştim sau poate ştim şi nu vrem să recunoaştem că viaţa este definită printr-o sumedenie de alegeri făcute ori în grabă ori în serios,făcute la nervi sau în momentul în care am cunoscut fericirea în punctul culminant..

Azi aleg să-mi aduc aminte de alegerile mele.Aleg viaţa definită ca o cursă fără să-mi mai doresc să alerg în pantofii altuia.

Aleg tot ceea ce mă face fericită.

Aleg să las în spate totul şi să o iau de la capăt cu certitudinea că toate resursele de care am nevoie pentru a-mi petrece viaţa dincolo de timp se află în mine.

Aleg să nu-mi fie teamă de propriile alegeri,aleg să nu regret ce-am ales şi cel mai important..azi aleg să-mi amintesc că eu sunt cea care-şi defineşte viaţa şi nu viaţa e cea care mă defineşte pe mine.

Azi aleg să nu-mi *las* viaţa să mă lovească frontal..

Îndemn

Spune-mi de câte ori sufletu-ţi tresare de iubire şi de câte ori stă indiferent..

Spune-mi de câte ori m-am lăsat lovită şi de câte ori am aruncat prima cu piatra..

Spune-mi daca sunt persoana de care te-ai îndragostit..

Spune-mi că nimic nu s-a schimbat..

Minte-mă !

Alege să rămâi şi să doară sau pleacă şi lasă tăcerea să-mi sfărâme trupul..

Alungă lacrimile din ochii mei şi lasă-mă să te iubesc în vise..

Uită amalgamul de cuvinte înainte să le arunci şi să mă lovească cu brutalitate..

Trezeste-mă şi spune-mi că toată aceasta tăcere care mă omoară,uşor dar sigur,este doar in capul meu..

Spune-mi c-am încetat să mai fiu raţionala ş-am dărâmat orice zid doar să te pot atinge-n tihnă..

iar tu mi-ai spulberat orizonturile cu scuze sau replici nerostite încă..

Spune-mi că mă iubeşti ca şi când ar fi ultima oară..

Pretinde că nu simţi golul interior ce răsună, ca un ecou în tăcerea apăsătoare a timpului..

Pretinde că nu-ţi pasă..

Aminteşte-mi cât de dor îmi e de noi..şi aminteşte-ţi cât de dor îmi e de tine.

Iubeşte-ma..

Interesul ne defineşte,ne motivează şi ne împinge.Maria,unde-ţi e interesul?

Ai început spunându-mi că plouă.Ştiam asta deja dar am preferat să te ascult..Nu aveam nimic de pierdut dacă plecam şi te lăsam cu ploaia cum nu aveam nimic de câştigat dacă rămâneam să-ţi admir pasiunea cu care-mi vorbeşti.

Cu toate astea,am rămas.Ai schiţat un zâmbet confuz. Nu ştiai de ce fac asta,interesul mi-l lăsasem acasă.

Ai continuat să-mi povesteşti despre stele şi-am ascultat activ.Te-am sfătuit să le iei din stălucire şi m-am trezit brusc la pământ.Terminasei conversaţia iar eu încă te ascultam..

Ţi-ai pierdut motivarea pentru o discuţie aşa că ai plecat.Ţi-ai atins scopul.Ai discutat cu cineva despre ploaie şi gata.

M-am trezit la realitate surprinsă de lipsa ta..aşa că am hotărât să-mi caut interesul.

L-am căutat prin buzunare,genţi,pungi,sertare..dar n-am găsit nimic.

M-am hotărât să te caut.Brusc,mi-a trecut prin minte : " Ea,ea mi-a furat interesul "

Nu eram motivată să fac nimic pentru că-mi lipsea interesul.În schimb,te iubeam.Si nu, nu din interes..fiindcă-mi lipsea.

Te-am căutat printre străinii cu interes dar nu te desprindeai de mulţime.Toţi erau o gloată de indivizi plini de interese,mai mult sau mai putin asemănătoare,mai mult sau mai putin egoiste.

Când am intrat,toţi ochii erau spre mine.Nu căram nimic după mine,nu aveam o geantă plina de interes şi mâinile-mi erau goale.În schimb,aveam o inimă.

Mă simţeam stânjenită de privirile străinilor şi speriată de cuvintele mulţimii "Avem ceva de luat de la dansa? avem nevoie de ea?" insa cu toate astea am continuat sa merg,sa te caut..
M-am pierdut in multime,am ramas fara aer si am plans,am plans pana am ramas fara lacrimi.
Nu te-am mai gasit niciodata..si nu te-am mai pierdut fiindca nu te-am avut niciodata.